Punctul pe Y / luni 02 decembrie 1996 Nr:

Stalpii noii Puteri

Iata ca, in mai putin de doua saptamani de la turul doi al alegerilor, cunoastem fizionomia noii Puteri de la Bucuresti.

Chiar daca incertitudinile asupra configuratiei exacte a Executivului vor mai dura, pro­babil, cateva zile, locomotiva tranzitiei este gata sa se urneasca din loc si sa se indrepte spre o noua statie. Sambata seara, cu ocazia primei sindrofii oficiale organizate de noul presedinte - receptia in cinstea zilei nationale - am putut asista la un original si informal schimb de stafeta.

S-au aflat, in Sala Unirii, fata-n fata, pentru mai putine sau mai multe minute, domnii Constantinescu si Iliescu, domnii Roman si Gherman, domnii Nastase si Diaconescu, domnii Ciorbea si Vacaroiu. Alaturi de multi alti “fosti' si “actuali', prezenta acestora a marcat - sper ca pentru multa vreme de acum incolo - o normalizare necesara a relatiilor din soci­etatea romaneasca, prea multa vreme marcata de fronturi si incompatibilitati.

Seara de sambata a aratat ca oameni cu idei diametral opuse, cu preferinte diametral opuse, cu optiuni diferite pot convietui, si dialoga civilizat si normal si ca schimbarea echipei aflate la pu­tere se poate produce fara vio­lenta. Adica intr-un spirit cu adevarai democratic.

Cum spuneam, sambata, sub cupola Cotrocenilor, au ciocnit un pahar fostii si noii stalpi ai Puterii.

Despre cei care au fost s-a scris si s-a vorbit mult. Destul chiar. Haideti sa aruncam o scurta privite asupra celor noi.

Presedintele Constantinescu. A facut un salt spectaculos. A invatat in patru ani cat altii intr-o viata.

A profitat eficient de terenul prielnic mesajului sau de schim­bare intorcand in favoarea sa optiunea majoritatii. Are toate datele pentru a deveni un bun presedinte, al tuturor romanilor, chiar si al acelora care l-au votat pe Iliescu, cu conditia sa nu marseze la initiative revansiste. Are privilegiul de a prezenta Occidentului o alta fata a Ro­maniei cea prea mult banuita de nostalgii comuniste. Dar si un mare hop de trecut: promisiunile electorale, unele dintre ele poate prea optimist evaluate.

Presedintele Senatului, Petre Roman: un politician de marca, revenind surprinzator in prima scena, dupa o eclipsa pe care multi o vedeau (sau sperau a fi) totala.

Aduce in noua Putere elemen­tul de experienta (fie si partea negativa a acesteia) al unei guvernari precedente. Este sin­gurul dintre cei patru care a scolit si la Putere si in Opozitie, si acest lucru poate fi de bun augur.

Presedintele Camerei, Ion Diaconescu. Un om modest, fara veleitati scenice, pe care un des­tin ciudat l-a purtat pana in aceasta dregatorie pe care sunt sigur ca nu si-a dorit-o si nici nu va dori sa tina cu dintii de ea.

Este marea sa sansa, si a celor pe care-i va pastori, de a putea utiliza dreapta masura a modes­tiei si a oportunitatii intr-un for in care prea adesea au proliferat privilegiile si oportunismul.

Premierul Victor Ciorbea. O cariera politica fulgeratoare. De la sindicalistul ofensiv, la pri­marul general pus pe facut curatenie si pana la premierul unei guvernari a carei singura alternativa este schimbarea, noul locatar al Palatului Victoria a acumulat un capital de incredere exceptional.

Depinde cum il va gestiona, in conditiile in care va fi in fruntea unui Executiv compus din persoane cu idei centrifuge si cu un impresionant bagaj de veleitati.