Punctul pe Y / joi 22 decembrie 2011 Nr: 3426

Prima atestare documentara a Revolutiei…

Au trecut, iata, 22 de ani de la Revolutia Romana. Un eveniment deja intrat in istorie. Atat de mult inca pentru vreo doua generatii dintre cele actuale Revolutia este ceva la fel de difuz sau confuz precum devenise, pentru celelalte doua generatii, actul la fel de istoric de la 23 August…

Atat tuburile de cartuse culese noaptea din Piata Universitatii si trantite pe biroul fostului meu redactor sef, a doua zi de dimineata, cat si portretul dictatorului aruncat pe fereastra in mijlocul multimii care astepta, in Brezoianu aparitia primei editii a “Libertatii” (sub privirile ingrozite ale catorva dintre colegii care pareau ca nu inteleg ce se intampla in jurul lor) - imi par astazi gesturi excesive, teatrale. Imi dau insa seama ca starea de spirit din acele momente era una irepetabila si sfida elementarul instinct de conservare…

Nu mi-a trecut niciodata prin cap ca ceea ce am facut atunci ar fi fost un act de eroism. Am considerat ca fac ceea ce trebuie facut. Multi s-au mirat, de-a lungul timpului, ca nu m-am capatuit macar cu o diploma de revolutionar (cum a facut-o cativa dintre colegii care au avut prudenta, in 22, sa nu contribuie cu nimic la facerea noului ziar). Mi-ar fi fost jena sa solicit asa ceva. Desi stiu foarte bine ca daca lucrurile ar fi luat alt curs si Ceausescu ar fi reluat controlul, eu si cativa colegi care au avut “inconstienta” sa-si puna semnaturile pe prima editie a primului ziar liber, am fi fost printre primii pusi la zid si ca aceiasi procurori care i-au anchetat pe membrii Cpex, ne-ar fi acuzat pe noi de tradare de tara…

Cu toate discutiile si controversele care n-au incetat in toata aceasta perioada, nimeni nu ma va putea convinge ca nu a fost o revolutie adevarata, in care dorinta de libertate a infrant, pentru prima data, teama si resemnarea.

Revolutia asta nu cred ca poate fi comparata cu nici un alt eveniment din istoria noastra, pentru ca cei care au cerut si impus schimbarea au fost atat de multi si de uniti in aspiratia lor spre o societate eliberata de presiune ideologica, incat nimic nu s-a mai putut opune tavalugului uman, plecat din toate cartierele Bucurestiului si revarsat asupra locului de unde exista convingerea ca izvora raul: sediul Comitetului Central.

Primul lucru pe care l-au reclamat acesti oameni a fost libertatea - iar strigatul acesta, iesit din mii de piepturi ne-a inspirat si mobilizat pe noi, cei care, in sediul “Informatiei”, hotarasem deja sa facem primul ziar liber al Revolutiei: “Libertatea”.

Dupa 22 de ani aceste momente raman inca vii, in memoria multor dintre cei care ne-am aflat acolo, ca prima atestare documentara a Revolutiei Romane - evenimentul care - fie ca-l recunoastem ori nu - ne-a marcat si ne marcheaza tuturor existenta.