Punctul pe Y / miercuri 30 noiembrie 2011 Nr: 3411

Blaga al-X-lea

Odata cu alegerea lui Blaga in functia de presedinte al Senatului (cel de-al zecelea presedinte, din ’90 incoace) are loc o premiera: pentru prima data dupa alegerile din 2004, noua Putere (fosta Opozitie) detine controlul ambelor camere ale Parlamentului.

Initial, la formarea noului Legislativ, in 2004, sefia celor doua camere a ramas in mainile PSD-ului, prin Vacaroiu la Senat si Nastase la Camera. A fost rezultatul unei manevre hazardate, apartinand proaspetei vedete democrate, Cozmin Gusa, care a mobilizat parlamentarii PD si PNL sa paraseasca sala in momentul alegerii noii conduceri, sperand ca in acest fel sa impiedice accesul fostilor sai colegi la aceste functii.

Cu acest prilej Gusa si-a atras resentimentele celui caruia spera sa-i fie in continuare un prim sfatuitor: in locul asteptatei functii de director al SRI, Gusa a primit de la Basescu un sut in fund, fara nici un fel de explicatii.

Prima bresa in dispozitivul legislativ a fost facuta de noua Putere cu largul concurs al noului presedinte al PSD, Mircea Geoana, care l-a determinat pe Nastase sa demisioneze din functie pentru a nu aduce “prejudicii de imagine” partidului datorita afacerii “Matusa Tamara”, care tocmai izbucnise. A fost si prilejul pentru ca Tariceanu sa scape de Bogdan Olteanu care incepuse sa-i cam stea in coasta, trimitandu-l sa faca legi, in loc sa-l incurce la guvernare.
Nici dupa noile alegeri, din 2008, PD-ul revenit la guvernare nu a reusit sa puna mana pe ambele functii. A trebuit sa le imparta cu “tovarasul de drum”, PSD-ul, prin cedarea sefiei Senatului catre Mircea Geoana. Eliminarea PSD-ului, dupa alegerile prezidentiale, a curatat Guvernul de intrusi, insa Geoana a trebuit sa fie suportat in continuare. S-au facut unele incercari de schimbare, dar actiunea a fost data pe mana lui Igas care a oferit, in premiera, masura incompetentei care avea sa faca din el, ulterior, ministru de Interne.

Ce n-a reusit Puterea, a reusit insa Opozitia: relatiile tot mai tensionate dintre Mircea Geoana si noul lider socialist, Ponta, au condus catre ruptura survenita dupa somarea fostului lider sa-si predea mandatul lui Corlatean. Ce a urmat este de suficienta notorietate pentru a nu mai insista.

Va ramane, probabil, o enigma maniera degajata cu care Ponta si ai sai au jucat cartea revocarii unicului lor reprezentant intr-o demnitate publica de varf. Sau socotelile care au stat in spatele ei: a fost mai presanta debarasarea de un colocatar cam incomod, decat pierderea folosintei unei dependinte in care s-au instalat vecinii, nu foarte prietenosi? A fost evaluat costul electoral al acestei miscari? Ce impact va avea in electorat exmatricularea lui Geoana: alaturi de Dabuleni, vor fi pierdute si alte colegii?

In fine, oricum nu mai conteaza, pariul a fost facut si n-ar fi exclus ca opozitia sa constate ca poate avea in Blaga un partener mai cooperant decat a fost Geoana. Pentru ca ceea ce ramane din acest episod este realitatea ca fostul presedinte n-a prea fost de folos partidei din care facea parte, el urmarindu-si cu prioritate propriile interese si facand dificil orice dialog cu formatiunea pe care, totusi, o reprezenta.