Preşedintele Băsescu este deranjat, pe bună dreptate, de tonul pe care-l folosesc raportorii europeni în analiza progreselor făcute de sistemul juridic din România. Însuşi faptul că după mai bine de trei ani de la aderare încă mai suntem traşi de urechi pentru reale sau presupuse neîndepliniri ale angajamentelor luate, sună ca dracu’, vorba lui Roman. Asta ne face să apărem în faţa lumii ca „loaza”, clasei, elevul incorigibil care, orice ar face, nu reuşeşte să ia o notă bună la purtare. În timp ce se presupune că restul clasei este formată din sfinţi, cu comportament impecabil.

Este evident că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Sunt ţări cu stagiu în Uniune care au probleme în materie de justiţie, dar răscolirea acestui aspect nu ne ridică pe noi mai sus decât suntem. Principala obiecţie care ni se aduce este văduvirea Agenţiei Naţionale de Integritate de atribuţiile sale punitive. Raportorii nu fac însă altceva decât să repete ceea ce se toacă în presa din ţară şi în luările de poziţie ale unor oficiali români – inclusiv preşedintele. Amendamentele „Frunda” sunt considerate, şi în raport, o redută a politicienilor puşi pe îmbogăţire ilicită, împotriva tentativelor de eradicare demarate prin constituirea agenţiei năşite neglijent de actuala europarlamentară Monica Macovei. Se pare, dealtfel, că Monica Macovei este „sursa” majorităţii formulărilor din raport, şi ale celor convenabile şefului statului - folositoare în lupta sa continuă cu Parlamentul, CSM-ul, Înalta Curte, şi a celor neconvenabile – ducând spre propria sa responsabilitate prin Guvernul ineficient pe care l-a numit şi pe care-l conduce.

Chestiunea de fond, după unii, nu stă doar în reflexul de autoapărare al demnitarilor – al căror purtător de cuvânt şi interese a devenit Gyorgy Frunda – ci în combinaţia juridică aiuritoare la care s-a ajuns în prezent, în care numeroase instituţii se suprapun sau se interpun în actul de justiţie. De la servila înfiinţare a DNA – devenit mai degrabă un organism politic – până la CNSAS sau ANI, avem de-a face cu o suprapunere de instituţii pe acelaşi obiect al muncii, şi cu o diminuare corespunzătoare a eficienţei acestora. Faptul că şi CNSAS, şi ANI aveau în atribuţii exercitarea de sancţiuni nu face lucrurile mai sănătoase, după cum nici transformarea lor în instituţii de cercetare şi analiză nu justifică efortul material şi cel organizatoric. Ideal este – sau ar trebui să fie – ca actul de justiţie să aparţină exclusiv Justiţiei, şi nimănui altcuiva. Obiectele de activitate ale CNSAS sau ANI ar fi trebuit incluse în legislaţia curentă, conferind o abordare unitară şi coerentă. Practic, existenţa acestor instituţii nu face altceva decât să confirme incapacitatea sistemului – a celor care îl gestionează, de a acoperi corespunzător aspecte delicate ale tranziţiei. Iar de aici, tot circul stârnit în jurul acestora. Şi frustrările prezidenţiale ...