Nici un alt guvern postrevoluþionar nu a beneficiat de condiþiile excepþionale în care s-ar fi putut face ºi reformã ºi restructurare pe care le-a avut Executivul condus (vorba vine) de Emil Boc.
Altoitã pe trunchiul comunist, noua administraþie s-a dezvoltat haotic, aproape necontrolat, în direcþiile pe care le-au impus diversele interese de conjuncturã: transformãrile prin care au trecut economia ºi societatea nu au avut un corespondent în administraþie ºi în instituþiile sale. Rezultatul evoluþiilor din aceastã zonã a fost un amestec eterogen de ministerie de tip vechi, cu o birocraþie ultracentralizatã ºi de agenþii de toate soiurile, cu grade de independenþã diferite ºi subordonãri neclare.
Creºterea continuã a numãrului de instituþii ºi de posturi – justificatã, în mod special, prin difuze cerinþe europene - au adus România, în pragul crizei, în condiþia unei persoane suferind de obezitate cronicã care aºteaptã în faþa unui lift defect sã urce la etajele civilizaþiei. Dacã sectorul privat a reacþionat cu promptitudine la modificãrile pe care le-a adus criza, adaptându-se la noile condiþii pentru a putea sã funcþioneze eficient în continuare, nu acelaºi lucru s-a întâmplat în sectorul public. Acesta a continuat sã creascã în volum ºi sã-ºi amplifice costurile pe mãsurã ce criza se acutiza. Nici primul ºi nici ultimul Executiv condus de Boc nu au dat vreun semn cã înþeleg amploarea ºi gravitatea fenomenului. Le-au trebuit aproape doi ani ca sã se dezmeticeascã – doi ani pierduþi iremediabil – ºi sã înceapã sã bâjbâie în cãutarea soluþiilor. Iar cea mai stringentã – restructurarea sectorului bugetar - a fost evitatã cu obstinaþie, din raþiuni electorale, pierzându-se timp preþios în fel de fel de iniþiative pãguboase.
Spuneam cã Boc a avut o ºansã istoricã, unicã: aceea de a putea sã facã restructurare ºi reformã, fãrã sã întâmpine piedicile politice, sindicale ºi sociale din alte perioade. A avut un aliat de excepþie în crizã ºi în presiunile exercitate de efectele acesteia. În numele supravieþuirii, putea sã taie în carne vie ºi sã execute operaþiuni chirurgicale imposibil de fãcut în alte condiþii. România ar fi putut întâmpina momentul ieºirii din recesiune pregãtitã pentru a recupera terenul - cu o administraþie suplã ºi adecvatã, cu instituþii mai puþine ºi mai eficiente ºi cu o selecþie naturalã a cadrelor. Boc a preferat sã se lupte cu pensionarii ºi cu pensiile nesimþite (date de alþii) în loc sã uºureze povara datoriilor în suveicã, determinate de incapacitatea de a-ºi aplica sie ºi alor sãi tratamentul rezervat altora.
Remanierea nu înseamnã, practic, nimic. Guvernul Boc este ca o Dacie din anii ’60, cãreia dacã-i schimbi o roatã ºi trei bujii nu o faci mai performantã. Ea va continua sã consume mult ºi sã dea randament scãzut, ameninþând oricând sã fie trasã pe dreapta datoritã stãrii tehnice necorespunzãtoare.
|
| Accesari:
2840
|
Adauga o opinie