“Aveþi grijã, dle Coºea, þara dv. este lipitã cu scotch” – i-ar fi spus, în cursul unei recente întâlniri, la Bruxelles, preºedintele Comisiei Europene, Barroso, fostului europarlamentar roman.
Chiar dacã pare a nu-ºi mai gãsi locul, politiceºte vorbind (am o bãnuialã cã trecerea sa pe la UNPR-ul lui Oprea este doar un episod), Mircea Coºea rãmâne o personalitate a scenei româneºti, principalul sãu atu constituindu-l solida pregãtire economicã ºi disponibilitatea sa de a oferi soluþii, neîmpãrtãºite însã din raþiuni obscure de cei cãrora le sunt adresate. Avertismentul lui Barroso este unul cât se poate de serios. Dincolo de figura de stil utilizatã (este vorba, evident, despre banda de lipit denumitã generic cu brandul whisky-ului) desprindem preocuparea ºi îngrijorarea forurilor de decizie europene faþã de ceea ce se întâmplã în România. Iar ceea ce se întâmplã în România corespunde unei reþete simplist de pãguboase: dupã aderarea noastrã, în 2007, aderare datoratã nu atingerii pragului de performanþã cerut, ci a unor factori politici fãrã legãturã cu acesta, în România s-a consolidat dezmãþul bugetar pe motiv cã anumite schimbãri ºi adãugiri ar fi cerute, chipurile, de legislaþia europeanã, iar aparatul bugetar s-a umflat ca un balon, copleºind sectorul productiv, de care nimeni nu s-a mai îngrijit, pentru cã pãrea cã acesta merge de la sine. Tehnicile de promovare dubioase, în care au primat legãturile de clan, au adus în fruntea instituþiilor publice oameni incompetenþi dar devotaþi, care la rândul lor au întãrit devotamentul celor din subordine, prin promovãri ºi angajãri de acelaºi tip. Ce a rezultat vedem astãzi: o structurã stufoasã, întortocheatã, lipsitã de orice performanþã, ce perpetueazã o stare convenabilã noilor potentaþi. Aparatul de stat este însãºi garanþia supravieþuirii lor: de ce l-ar slãbi sau l-ar modifica? Când mult mai simplu este sã încerce sã echilibreze balanþa punând efortul în spinarea celor mulþi?
Scotch-ul este un material util la anumite sarcini. Când acestea îi depãºesc proprietãþile, cedeazã ºi tot ceea ce strângea pânã atunci laolaltã se împrãºtie. România este în pragul unui asemenea moment: presiunea exercitatã de crizã, lipsurile de tot felul, perspectivele sumbre ºi, tronând peste toate, o neputinþã devenitã cronicã de a gestiona situaþia, ne pot duce acolo unde nici un alt eveniment din agenda ultimilor douã decenii nu ne-a dus: în haos. |