Miercuri dimineaÞã, ritmul destul de molcom al comentariilor pe marginea raportului pe JustiĂžie, al Comisiei Europene, a fost tulburat de veÂştile venite de la cimitirul Ghencea. Acolo ĂŽncepuse operaĂžiunea de deshumare a ocupanĂžilor mormintelor despre care se presupunea – ĂŽncĂŁ din 1990 – cĂŁ ar fi fost Nicolae Âşi Elena CeauÂşescu, fĂŁrĂŁ sĂŁ se poatĂŁ produce vreo dovadĂŁ oficialĂŁ ĂŽn acest sens. Deshumarea a fost solicitatĂŁ de ginerele cuplului dictatorial, fostul soĂž al rĂŁposatei, Âşi ea, Zoe CeauÂşescu, iar instanĂža cĂŁreia i-a fost adresatĂŁ cererea a aprobat-o. AÂşa ĂŽncât dupĂŁ 20 de ani de tergiversĂŁri se va putea Âşti dacĂŁ rĂŁmĂŁÂşiĂžele pĂŁmânteÂşti ale celor care s-au aflat ĂŽn fruntea Þãrii aproape un sfert de secol sunt cele din Ghencea sau, dacĂŁ nu, ar fi un bun prilej de a afla unde.

N-am sã stãruiesc aici asupra procesului de la Târgoviºte, În legãturã cu care am formatã o opinie greu de zdruncinat. Formal sau nu, acest proces corespunde condiÞiilor excepÞionale În care se afla Þara În acel moment. Neexistând precedente, orice eveniment social de proporÞii cataclismice κi creeazã propriile reguli ºi proceduri, care exced principiile de drept aflate În funcÞiune la momentul producerii evenimentului. Desigur, privite cu ochii ºi mintea de astãzi, ar fi fost de preferat ca lucrurile sã se Înscrie În parametrii de civilizaÞie a secolului xx, ºi poate cã pedeapsa de a trãi pânã la sfârºitul zilelor În condiÞii pe care le-au hãrãzit semenilor lor ar fi fost incomparabil mai exemplarã decât actul brutal ºi ireparabil al uciderii lor. ªi despre asta s-ar putea duce o discuÞie separatã, evocând o stranie aplecare de a ne lichida noi Înºine conducãtorii vremelnici, cum am fãcut-o ºi cu Antonescu ºi În alte câteva situaÞii istorice.
Problema de fond este aici dreptul oricĂŁrui român – unul dintre cele pe care chiar CeauÂşescu nu l-ar fi acordat – de a avea un mormânt decent, unde sĂŁ fie plâns sau comemorat de nostalgicii, care, la rândul lor, au dreptul sĂŁ se bucure de acest privilegiu. Secretomania care a ĂŽnconjurat operaĂžiunile ulterioare execuĂžiei de la TârgoviÂşte poartĂŁ amprenta vremii Âşi a climatului ĂŽn care au trĂŁit cei care au luat deciziile. Una dintre marotele comunismului a fost Âştergerea oricĂŁrei urme a trecerii prin lume a duÂşmanilor de clasĂŁ sau a adversarilor politici, pentru a nu se crea premisele unor sentimente ce contraveneau politicii sale. Locul unde a fost ĂŽnmormântatĂŁ familia regalĂŁ rusĂŁ a rĂŁmas secret pânĂŁ de curând. NesiguranĂža reprezentanĂžilor noii puteri instalate la RevoluĂžie Âşi obsesia replicii unor eÂşaloane devotate dictatorului au condus cĂŁtre o astfel de decizie.

Mai bine mai târziu decât niciodatĂŁ. Nicolae CeauÂşescu Âşi Elena CeauÂşescu, ca cetĂŁĂženi ai acestei Þãri, au dreptul la odihna de veci ĂŽntr-un loc accesibil celor care continuĂŁ sau ĂŽncep sĂŁ creadĂŁ cĂŁ li s-a fĂŁcut o nedreptate – deÂşi, din câte ĂŽmi amintesc, atunci când s-a difuzat celebra casetĂŁ a procesului Âşi execuĂžiei nu prea s-au fĂŁcut auzite proteste, a fost mai degrabĂŁ o respiraĂžie de uÂşurare generalĂŁ. Este Âşi aceasta o formĂŁ de intrare ĂŽntr-o normalitate care, din multe puncte de vedere, se lasĂŁ ĂŽncĂŁ aÂşteptatĂŁ.