Dar de ce să fie oprită? Ce pericol reprezintă pentru ţara românească fosta juristă de la Primăria Capitalei, care-l apăra cu propriul său trup pe primarul general de atunci, de atacurile mârşave ale paparazzilor, ce încercau să-i tulbure clipele de meditaţie de la Golden Blitz? Pentru că aceasta a fost, practic, prima notificare publică a existenţei „blondei de la Primărie” şi a devotamentului acesteia faţă de liderul democrat. Deşi ea intrase în politică în calitate de liberală, după ce făcuse o escală de tatonare prin anticamera lui Cozmin Guşă când acesta era mare şi tare pe la PSD-ul lui Năstase. Nepătrunse sunt, însă, căile politicii.
Ascensiunea politică a Elenei Udrea a început odată cu numirea sa, de către noul preşedinte, în calitate de consilier bun la toate şi, într-un fel, şefă peste ceilalţi consilieri şi consiliere ai preşedintelui. Ea a fost cea care-i dădea indicaţii lui Pleşu şi-l îndruma pe Stolojan, tot ea fiind cea care pregătea vizitele externe ale lui Băsescu, cu o competenţă dată în vileag într-o celebră emisiune de televiziune, în care a aflat că Norvegia nu este membră UE şi nici că nu e condusă de un preşedinte. S-a dovedit însă foarte utilă în băgarea zâzaniei între Băsescu şi Tăriceanu, tot ca fiind cea care a fluturat, triumfătoare, în faţa camerelor (TV, nu ale Parlamentului!) bileţelul roz prin care Călin cerea clemenţă pentru amicul Dinu.
Zarva aproape permanentă iscată de activităţile sale l-a făcut până la urmă pe Băsescu să renunţe la serviciile ei directe, eliberând-o de obligaţiile de consilier şi lansând-o într-o campanie de gherilă aproape permanentă cu inamicul liberal.

Pentru alegerile din 2008, Elena Udrea a utilizat cu curaj toate trucurile populiste: a dat cu mopul prin şcoli, a tricotat în direct la T.V. şi chiar s-a dat drept o ascultătoare de radio, mare fană a doamnei Udrea. Oricât ar părea de straniu, pentru o naţiune de oameni care miros de la distanţă impostura, a avut succes: s-a ales deputată! Şi odată aleasă n-a fost decât un pas de făcut pentru a deveni titulara unui minister nou-nouţ, creat special pentru ea. Ca ministru al Turismului, Elena Udrea s-a transformat pe sine însăşi într-un brand, neezitând a se pune în ale mai inedite poziţii (politice). A dus o luptă dură cu Comisia parlamentară care a încercat să o înfunde pe motiv de abuzuri şi a biruit-o prin contraatacuri iscusite şi prin insubordonări flagrante, imposibil de sancţionat. A rezistat cu brio căderii primului guvern Boc, fiind premiată cu un portofoliu suplimentar. Şi, în fine, când lucrurile s-au lămurit, graţie vechiului său prieten Oprea, cel care cu transfugii săi a adus liniştea în tabăra democrată, a obţinut şi premiul cel mare: un minster cât două, cu un purcoi de bani de cheltuială pe tot felul de „proiecte”!

Demisia pe motive personale a fostului premier desemnat Negoiţă îi deschide drumul în ierarhia de partid, unde alţii erau mai mari ca ea în grad: de pe poziţia de şef interimar al organizaţiei PDL a Capitalei va face cu uşurinţă pasul spre şefia deplină. Iar de aici până la Palatul Victoria, când uzatul Boc se va retrage la coasă şi la cioplit (sau la biroul de sesizări al PDL, după modelul „Ciorbea”), nu mai este decât o aruncătură de băţ. Ascensiunea Elenei Udrea pare că nu mai poate fi oprită. Şi de cine?